Pentru ca parchetul să își păstreze calitățile și să vă mulțumească o perioada cât mai lungă de timp trebuie să aveți în vedere următoarele aspecte:
Pentru întreținerea de fiecare zi este suficient un aspirator sau pur și simplu o mătură;
Urmele de încălțăminte sau petele persistente pot fi îndepărtate cu o cârpă umezită. Cârpa trebuie să fie foarte bine stoarsă. Sub nicio formă nu trebuie aplicată o cârpă udă direct pe podea;
Se poate folosi orice produs de curățare menajeră. Este interzisă folosirea de prafuri abrazive, ceară sau lac;
Pentru îndepărtarea cu ușurință a petelor dificile se poate folosi acetonă sau alte substanțe pe baza de alcool care au un nivel al pH-ului între 6 și 8;
Pentru evitarea uscării severe a parchetului în sezonul de încălzire trebuie să va asigurați că temperatura din camera nu depășește 20 – 22 grade C, iar umiditatea să fie în jur de 50 – 60 %. Pentru a menține acest climat ideal este recomandată utilizarea unui umidificator electric. În cazul în care nu se menține acest nivel al umidității este posibil să apară breșele de îmbinare (în special în perioada de încălzire).